Caz revoltător: Traficanți de carne vie eliberați după doar două luni după încarcerare. Au obținut trei milioane de euro din exploatarea sexuală a 35 de fete

Caz revoltător: Traficanți de carne vie eliberați după doar două luni după încarcerare. Au obținut trei milioane de euro din exploatarea sexuală a 35 de fete
Publicat: 29/08/2019, 15:29

Cei șapte au fost prinși de polițiști în Deva, în luna iunie, în timp ce participau la o gală de box. Suspectați că au obligat 35 de fete să se prostitueze în străinătate, ei au fost duși în arestul Poliției Galați, însă în momentul în care DIICOT a propus prelungirea arestării preventive a acestora, avocații lor au contestat propunerea.

Curtea de Apel Galați a dat dreptate avocaților și după doar două luni petrecute în arest, bărbații au fost eliberați și plasați în arest la domiciliu.

În acest dosar, polițiștii au făcut cercetări timp de doi ani, având sprijin de la polițiști din alte state europene. Anchetatorii au aflat că membrii grupării infracționale recrutau fete prin metoda „Loverboy”. Practic, tinerele erau obligate să se prostitueze, în acest scop folosindu-se amenințări și agresiuni fizice.

Potrivit DIICOT Galați, traficanții de carne vie au racolat 35 de tinere și minore din mai multe județe ale României, pe care ulterior le-au forțat să practice prostituția în Italia, Spania, Olanda, Germania și Belgia. Suma obținută din activitățile ilegale este de aproximativ trei milioane de euro, banii fiind folosiți pentru achiziționarea de mașini de lux, apartamente, terenuri și vile.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×